Setări container web

Specifică o gazdă virtuală care permite unei maşini gazdă singulară să semene cu maşini gazdă multiplă. Resursele asociate cu o gazdă virtuală nu pot partaja date cu resurse asociate cu altă gazdă virtuală, chiar dacă gazdele virtuale partajează aceeaşi maşină fizică.

Selectaţi o opţiune gazdă virtuală:

default_host

Produsul furnizează o gazdă virtuală implicită cu nişte aliasuri implicite cum ar fi adresa IP a maşinii, numele de gazdă scurt şi numele de gazdă complet calificat. Alias-ul este compus din prima parte a căii pentru accesarea unei resurse cum ar fi un servlet. De exemplu, este localhost:9080 în cererea http://localhost:9080/myServlet.

admin_host

Această opţiune a gazdei virtuale este alt nume pentru serverul de aplicaţii; cunoscut de asemenea ca server1 în instalarea de bază. Acest proces suportă folosirea consolei administrative.

proxy_host

Gazda virtuală numită proxy_host include definiţii de port implicit, portul 80 şi 443, care sunt tipic iniţializate ca parte a iniţializării serverului proxy. Folosiţi această gazdă proxy după cum este corespunzător cu reguli de rutare asociate cu serverul proxy.

Specifică faptul că dacă un servlet este invocat o dată şi generează ieşire de pus în cache, o intrare în cache este creată care conţine nu doar ieşire, ci şi efectele laterale ale invocării. Aceste efecte laterale pot include apeluri la alte servleturi sau fişiere JSP, precum şi metadate despre intrare, inclusiv informaţiile de timeout şi prioritatea intrării.

Punerea în cache a fragmentelor de portlet necesită activarea punerii în cache a servleturilor. De aceea, activarea punerii în cache a fragmentelor de portlet activează automat punerea în cache a servleturilor. Dezactivarea punerii în cache a servleturilor dezactivează automat punerea în cache a fragmentelor de portlet.

Specifică să fie dezactivat pool-ul de obiecte cerere servlet şi răspuns servlet care sunt puse în pool de către containerul web. Când dezactivaţi pool-ul de obiecte cerere servlet şi răspuns servlet, noi obiect cerere servlet şi răspuns servlet sunt create pentru fiecare cerere.

Când dezactivaţi pool-ul de obiecte cerere servlet şi răspuns servlet, noi obiecte cerere servlet şi răspuns servlet sunt create pentru fiecare cerere, care pot afecta negativ performanţa, dar furnizează protecţie împotriva defectelor ascunse de pooling nebănuite.

Specifică să adunaţi informaţii despre aplicaţiile implementate pe server şi-le disponibile ca documente Swagger.

Serviciul de descoperire API vă dă posibilitatea de a găsi API-urile REST din server. Puteţi obţine un document Swagger informaţii despre API-urile REST.

Specifică numărul de fire de execuţie care sunt disponibile pentru a trata operaţii timeout servelet asincron per server.

Valoarea implicită a celor două poate fi prea mică dacă aveţi multe aplicaţii care utilizează servleturi asincrone care au des timeout-uri.

Specifică timeout-ul implicit al servletului asincron pentru server.

Valoarea implicită de 30 de secunde poate fi micşorată dacă răspunsurile nu sunt primite destul de rapid şi există un regres viabil în caz de eroare. Puteţi creşte valoarea dacă sunt primite prea multe timeout-uri şi cel mai lung timeout produce răspunsuri într-o manieră acceptabilă pentru client. Unităţile sunt în milisecunde deci înmulţiţi numărul cu 1000 pentru convertirea în secunde. Pentru a configura cu o granularitate mai mare, trebuie să utilizaţi metoda AsyncContext setTimeout programmatic.

Selectaţi această opţiune pentru a utiliza managerul de lucru pentru a porni runnable. Această opţiune este selecţia implicită. Opţiunea manager de lucru propagă orice context care este configurat pentru managerul de lucru selectat. De asemenea, această opţiune necesită selectarea numelui JNDI al managerului de lucru pe care îl veţi utiliza.